Salutare, împătimiți de bere craft și calendare de advent (hîc). Pentru că suntem niște oameni foarte originali din fire, dar și pentru că n-am găsit local ceva care să ne satisfacă deplin, anul ăsta ne-am gândit singuri calendarul de bere și am demarat tradiția milenară a Alendarului de Advent 2020.
Cum am procedat ca să fie ceva frumos care place la toată lumea? I-am dat doamnei Cornelia un card și am sechestrat-o pe un site fără să știm ce-o să primim. Când au început să vină camioanele cu stout, ipa, sour etc. am plecat de-acasă și ne-am îngropat capul în nisip. Doamna Cornelia și doamna Rododendronia au împachetat frumos sticlele din calendarul de bere în cursuri de facultate trase la xerox și noi am promis să nu ne folosim vederea cu raze X. Au urmat 24 de zile cu câte o bere surpriză pe zi, beri pe care le puteți vedea mai jos.
În concluzie, a fost fun, pentru că am băut lucruri pe care altfel probabil nu le-am fi băut de bună voie. Am descoperit producători noi de bere românească Am descoperit că există foarte mulți producători de bere românească, suficient cât să bei unul diferit 24 de zile la rând. Am regustat beri clasice. Mai facem și la anul. Sau de Paște. E voie de Paște?
- Altair – Hefeweizen – Bere a la Cluj
- Hell Lager 1919 – Helles Lager – Clusa Cluj
- Sweet Victory – Barley Wine – Acan Cluj
- Monkey Business – IPA – Dead Men Hops București
- Skinny Peach @ the beach – Milkshake IPA – Zburătorul București & Antidot Câmpulung Moldovenesc
- Boobook 2 – Double IPA – Owl Timișoara
- Respawn – Hefeweizen – Player One Câmpia Turzii
- Mercury Fountain – Imperial Stout – Bereta Timișoara & Dealbreaker Budapesta
- Noaptea Mâței (Coffee Porter + Neagră de Merlot) – Imperial Stout – Capra Noastră Iași
- From Dusk Till Dawn – Red IPA – Amistad Voluntari
- Terente – Black Ipa – Clandestin Popești Leordeni
- Fluffy Sourpuss Blackcurrant – Blackcurrant Sour Ale – Hop Hooligans Jilava
- Kveik Star – Neipa – Hophead Cluj
- Zăganu Hefeweizen – Hefeweizen – Zăganu Măneciu-Ungureni
- Secret Club (Rum Barrel) – American Barleywine – One Beer Later Buzău
- Honey Pale Ale – Bere cu miere – Bere Gloria Blaj
- Australian Pale Ale – Australian Pale Ale – Three Happy Brewers București
- Dopamine v2 – Double NEIPA – Blackout Cluj & Hopdrops Cluj
- Ali and Him – Neipa – Bere Noah Târgu Mureș
- Kronos – Imperial Stout – Propaganda Cluj
- Chocol’ha – Spicy Chocolate Stout – Anagram București
- 04 – Mango Habanero Sour – Sour – Onetwo Timișoara
- Piece of Cake – Imperial Porter – Wicked Barrel Bicaz
- Marțolea – Imperial Stout – Amon-Ra Olovina București & #DeLaBucurești
Be First to Comment